Viata e un teatru,ieftin ce-i drept,un teatru cu milioane de personaje,cu miliarde de caractere si mii de scene.Fiecare persoanej e rolul principal in teatrul lui.Noi suntem pe rand,regizori,cameramani,editori,reporteri,fotografi,soferi,si actori.Cu alte cuvinte acorim intreaga raza de peronaje,intregul peisaj,intreaga scena.
Dupa ceva timp in care teatru propriu te plictiseste,te muti in alta sfera,in alta lume,cu alte personaje si alte roluri.
Intrebarile precum*NUMAI MIE MI SE INTAMPLA SA INTALNESC PERSOANE DE 2 CENTI?* sau *UNDE-I GASESC DOM-LE PE TOTI*
sunt absolut normale atunci cand tragi linie si-ti da cu rest.Te acomodezi cu ideea ,pur si simplu expresia fetzei tale inspira siguranta si incredere.Intrebarile de mai sus sunt intre ghilimele de rigoare si isi au rostul bine definit.
Ne plangem pentru ca nu intelegem ce cauta anumite prototipuri in viata noastra.
Ne plangem pentru ca nu ne dam seama care sunt semnalele pe care le transmitem acelor persoane.
Ne plangem pentru ca nu putem stapani ceea ce transmitem.
Ne plangem ca nu stim sa ne alegem cunostintele si prietenii,chiar daca ne mintim cu nerusinare ca nu sunt greselile noastre.
Ne plangem inclusiv zi de zi pentru neajunsurile din viata noastra,dar nu facem nimic sa indreptam situatia sau cel putin sa o echilibram.
Lista cu *NE PLANGEM* poate continua la nesfarsit,dar ma opresc strict la tema de azi.
Exista o singura explicatie practica si teoretica vis-a-vis de ceea ce ti se intampla.Nemultumirile cu privire la persoanele din viata ta,sunt direct proportionale cu nemultumirile legata de propria persoana.Ideea de baza ramane–NU PUTEM STAPANI TOT CEEA CE TRANSMITEM CATRE CEILALTI–
De cele mai multe ori,indiferent ce nuanta alegem pentru cuvintele noastre,oricat de mult am incerca sa le schimbam,ideea ramane aceeasi,transmitem aceleasi senzatii.Ajungem la frecventa i care nu mai poti truca ceea ce esti de fapt!
Ne place sa ne jucam cu *prima impresie*pe care o facem vis-a-vis de o persoana noua,ne place sa fim tot timpul altfel si sa acoperim ceea ce suntem,sa incercam,ca,cel putin in ochii unei persoane sa fim *altceva*.
Este ceva dincolo de cuvintele şi faptele noastre care spune mai multe decât alegem noi să spunem. Suntem mai mult decât alegem noi să fim.Faptele pe care le facem sunt doar partea vizibilă a scenei pe care se derulează viaţa noastră. Există o lume în noi înşine care ne precede, care scapă controlului şi care de multe ori simţim cum ne ghidează. Nu foarte rar, am impresia că ceea ce fac este desfăşurarea unor pulsiuni care, deşi sunt ale mele, nu pornesc din voinţa şi conştiinţa proprie.
Oamenii pe care îi atrag în viaţa mea răspund unor nevoi de care eu nu sunt conştient de cele mai multe ori. Oamenii care roiesc în jurul meu văd în mine lucruri pe care eu nu reuşesc întotdeauna să le văd. Oamenii din jur sunt nişte bune oglinzi pentru chipul şi sufletul tău, dacă sunt priviţi şi ascultaţi cu atentie.
Nu am ajuns sa cunosc foarte multe lucruri pana la varsta asta,dar ma mandresc cu cele pe care le stiu,sunt sigura pe mine,imi dau seama daca gresesc si incerc sa nu repet aceea greseala.Incer sa fac totul cat mai profesional,cat mai echilibrat si caut acelasi lucru la persoanele din jur,dar,de cele mai multe ori gresesc,gresesc increyandu-ma in cei de langa mine,punand baza in ei si asteptand anumite lucruri de la cei apropiati.
Am invatat sa nu astept nimic de la nimeni,de fapt mi-a fost invatatura de minte,am invatat ca singura persoana care imi vrea binele sunt chiar eu,evident si parintii,dar Eu ma pot ajuta sa-mi fie exact asa cum vreau eu,si aici nu e vorba numai de mine..e vorba de toata lumea,doar Tu poti face ceva pentru Tine,Doar Tu te poti ajuta sa-ti fie exact cum vrei Tu!
Nu cunosc toate laturile pesoanalitatilor,iar dintre cele familiare mie,stapanesc o mica parte.Mi se zice adesea ca am o personalitate bine definita.DA???Ce insemna asta?stie cineva?Eu nu.Sunt doar realista ..nu tine de pesonalitate nicidecum.
Am doar câteva ajutoare prin care pot aduce lumină în ceea ce sunt eu dincolo de cât îmi dau seama că sunt.
Un ajutor este scrisul. Atunci când scriu, ajung să spun mai multe lucruri decât credeam iniţial că sunt capabil să spun. Atunci când scriu, îmi lărgesc orizontul şi simt cum intră în spectrul meu şi întrebările mele şi nedumeririle tale. Scrisul este un telescop al cunoaşterii de sine. Este o trambulină interioară către orizonturi până atunci necunoscute.
Al doilea ajutor este primit de la oamenii din jur, oglinda cea de toate zilele. Avem un soi de miopie cu privire la propria persoană, miopie pe care cei din jurul nostru reuşesc de cele mai multe ori să ne-o corecteze. Desigur, nici prietenii tăi, nici tu însuţi nu vedeţi tot tabloul, însă treptat, anumite unghiuri, anumite nuanţe pot fi revelate.
V-am pupat pe portofele si lungesc discutia altadata,acum trebuie sa zbor!!!
